Importanța somnului în dezvoltarea copiilor

Somnul - sau lipsa lui - este probabil cel mai discutat aspect. Așa cum descoperă repede proaspeții părinți, calitatea și cantitatea somnului bebelușilor lor afectează întreaga casă. Iar chinul nu se sfârșește atunci când copilul a depăși vârsta când era bebeluș pentru că, în loc de plânsete și mese la ora 3 noaptea, are coșmaruri sau vrea  pahar cu apă. Deci, cum ar trebui să reacționezi când te trezești în mijlocul nopții? Și cât de mult ar trebui să doarmă copilul tău?

De cât somn are nevoie copilul tău?

Nevoile privind cantitatea de somn variază în funcție de vârstă așa că regulile generale de somn pot să fie inutile atunci când vine vorba de copilul tău. Statisticile sunt doar studii făcute pe grupuri foarte mari de copii iar ele pot să fie sau nu în concordanță cu realitatea din casa ta.

Nu există un număr magic de ore de care toți copiii au nevoie. Maria, în vârstă de 2 ani, ar putea dormi 12 ore, în timp ce David, în vârstă de 2 ani, este la fel de energic a doua zi după ce a dormit doar 9 ore.

Totuși, somnul este foarte important pentru bunăstarea copiilor. Legătura dintre lipsa somnului și comportamentul unui copil nu este întotdeauna evidentă. Atunci când adulții sunt obosiți, ei pot fi anxioși sau lipsiți de energie, dar copiii pot deveni hiperactivi, mofturoși, iritabili și pot avea schimbări extreme în comportament.

În continuare vom vedea câteva detalii orientative despre orele de somn de care au nevoie copii de diferite vârste.

Bebelușii (de la 0 la 6 luni)

Ceasurile bigice ale nou-născuților nu sunt pe deplin dezvoltate. Ei dorm până la 18 ore pe zi. Nou-născuții ar trebui să fie treziți la fiecare 3-4 ore pentru a mânca până ce reușesc să ia in greutate. După aceea, este foarte bine dacă un bebeluș doarme perioade mai lungi.

După aceste prime săptămâni, bebelușii pot să doarmă timp de 4 sau 5 ore. Dacă bebelușii dorm mai mult pe timp de noapte, ei vor suplimenta lipsa laptelui de peste noapte cu mese mai dese pe timp de zi. La 3 luni, un copil cumulează aproximativ 14 ore de somn total, cu 8 până la 9 ore pe timp de noapte (de obicei cu o întrerupere sau două).

Este important să ști că bebelușii pot plânge fără un motiv anume pe timp de noapte, chiar dacă se trezesc, ei vor adormi din nou singuri.

Totuși, dacă un bebeluș plânge mai mult de câteva minute trebuie să fie verificat, probabil că îi este foame, are nevoie să-i fie schimbat scutecul sau a răcit. Dacă îi este foame sau trebuie schimbat, aceste operațiuni trebuie făcute repede și fără să-i fie deranjat somnul prea mult. Nu-i oferi stimulente inutile, nu vorbi cu el și nu aprinde toate luminile. Încurajează ideea că noaptea este pentru somn. Trebuie să înveți să faci acest lucru deoarece pe copil nu-l interesează că e zi sau noapte atât timp cât nevoile îi sunt satisfăcute dar pentru tine poate fi un mare disconfort să trebuiască să te joci cu bebelușul tău la miezul nopții.

Nu este prea devreme pentru a stabili o rutină de dormit. Orice activitate liniștitoare (baie, citit, cântând) făcută în mod consecvent și în aceeași ordine în fiecare noapte poate face parte din rutină. Copilul tău o va asocia cu somnul și o va ajuta să adoarmă mai repede.

Scopul principal este ca bebelușul tău să adoarmă singur și să învețe să se liniștească singur atunci când se trezește noaptea.

De la 6 la 12 luni

La 6 luni, bebelușii au nevoie de o medie de 14 ore de somn pe zi, cu 2 până la 3 reprize de somn pe timpul zilei, care pot varia de la 2 ore la 30 de minute fiecare. Unii copii, în special cei care sunt alăptați, se pot trezi noaptea. Dar majoritatea nu mai au nevoie să fie hrăniți în mijlocul nopții.

Dacă bebelușul se trezește în mijlocul nopții, dar nu crezi că îi e foame, așteptă câteva minute înainte de a merge la el. Uneori, bebelușii au nevoie doar de câteva minute pentru a se liniști. Cei care nu se liniștesc trebuie să fie mângâiați fără a fi luați în brațe.

Între 6 și 12 luni, se instalează anxietatea de separare, o parte normală a dezvoltării. Dar regulile nocturne sunt aceleași prin prima zi în care s-a născut și până acum: nu încerca să-l iei în brațe, nu porni lumina, nu-i cânta, nu-i vorbi, și nu te juca cu el. Dacă ei face contrariul, bebelușul tău nu va înțelege diferența dintre noapte și zi iar tu vei ajunge la epuizare.

De la 1 la 3 ani

Între 1 și 3 ani, majoritatea copiilor dorm în jur de 12 până la 14 ore într-o perioadă de 24 de ore. Anxietatea de separare, sau doar dorința de a fi cu mama și tata, poate motiva un copil să rămână treaz. Deci, va trebui să fi fermă și să-i spui pur și simplu "Nu!"

Este important să se stabilească orele de somn și să se țină cont de ele. Părinții fac uneori greșeala de a ține copii trezi mai mult seara cu gândul că vor adormi mai repede. Dar adevărul este că un copil care a stat peste ora de culcare va adormi mai greu decât unul care se culcă la aceeași oră în fiecare seară.

Stabilește o rutină de culcare pentru a-ți ajuta copilul să se relaxeze și să se pregătească de culcare. Rutina poate dura între 10 și 30 de minute.

Preșcolarii

Copiii preșcolari dorm în jur de 11-12 ore pe noapte. Cei care se odihnesc suficient în timpul nopții nu mai au nevoie de un pui de somn în timpul zilei. În schimb, le poți crea câteva momente de liniște după-amiaza pentru a se relaxa și a elibera o parte din stresul acumulat până atunci. Pe măsura ce copiii renunță la somnul de peste zi, ei pot merge la culcare noaptea mai devreme seara.

Scolarii

Copiii care au început școala au nevoie de 10 până la 11 ore de somn pe timp de noapte. Problemele legate de dormit pot începe la această vârstă din mai multe motive. Temele, activitățile sportive și extrașcolare, telefoanele mobile, televizoarele, și un program încărcat pot contribui la decalarea orelor de somn. Copii privați de doza necesară de somn pot deveni hipersensibili sau iritabili și pot avea probleme de concentrare la școală. Stabiliți împreună ca, înainte de culcare să nu folosească telefonul sau televizorul astfel încât să aibă parte de un somn liniștit.

 

Comentarii

Pentru a putea comenta te rugam sa te Autentifici sau sa te Inregistrezi.