Nou-născuții și frații mai mari

Cum să-ți pregătești copii pentru nou membru al familiei
Venirea pe lume a unui nou copil poate aduce multe schimbări în cadrul unei familii. Părinții petrec multă timp și consumă multă energie cu pregătirile de rigoare, iar după ce copilul ajunge, o mare parte din atenția familiei merge spre nou-născut.
Toate aceste schimbări pot fi greu de gestionat pentru frații mai mari. Este normal ca aceștia să simtă o anumită doză de gelozie față de nou-născut și să reacționeze într-un mod ce te-ar putea îngrijora sau chiar șoca.
Dar vestea bună e că poți pregăti copii pentru sosirea unui nou membru al familiei. Discuțiile despre sarcină, implicarea copiilor în pregătirea camerei nou-născutului și includerea lor în îngrijirea lui pot ușura lucrurile pentru toată lumea.
 
Ce poți face în timpul sarcinii
Când le vorbești copiilor tăi despre felul în care vine pe lume un bebeluș ia în considerare nivelul de înțelegere al copilului. Preșcolarii, de exemplu, ar putea să nu înțeleagă impul și felul în care trece, deci ar fi inutil să-i spui că bebelușul va veni peste câteva luni. Poate fi mai util să-i spui că bebelușul va ajunge într-un anumit sezon, cum ar fi iarna sau când este rece afară.
Cât de multe detalii ar trebui să oferi? Lăsă întrebările copilului tău să-ți fie. De exemplu, un copil de 4 ani poate întreba: "De unde vin copiii?". Chiar dacă sună puțin ciudat, copilul probabil vrea probabil să știe exact de unde vin copii. Ar putea fi suficient să-i spui: "Copilul vine din uter, care este în interiorul burticii lui mami." Dacă va vrea să știe mai multe va întreba.
Dacă copilul manifestă un interes mai mare pentru copil, puteți încuraja acest lucru făcând următoarele:
uitându-vă împreună la pozele de când copilul tău era bebeluș
citind împreună cărți despre sarcină și naștere (asigură-te că sunt adecvate vârstei)
vizitând prieteni care au bebeluși
împachetând împreună geanta pentru spital
rugându-l să se gândească la câteva nume pentru bebeluș
luându-l cu voi la doctor pentru a putea auzi bătăile inimii bebelușului
 
Planificarea nașterii
Pe măsură ce data nașterii se apropie, fă aranjamentele necesare astfel încât copii mai mari să nu-ți simtă foarte tare lipsa. Discutați despre aceste planuri, astfel încât copiii să știe la ce să se aștepte.
Ia în considerare lăsarea copilului tău să te viziteze în spital cât mai curând posibil după nașterea bebelușului, în mod ideal atunci când nu există alți vizitatori.
Încercă să păstrezi rutinele cât mai strict posibil în zilele și săptămânile dinaintea nașterii. Dacă intenționezi să faci schimbări în locuință, fă-le cu câteva săptămâni înainte.
Aducerea acasă a noului copil
Odată ce copilul este acasă, îi poți ajuta pe ceilalți copii să se adapteze la schimbări. Include-i cât mai mult posibil în activitățile zilnice care implică bebelușul, astfel încât să nu se simtă părăsiți.
Mulți copii sunt bucuroși să ajute la îngrijirea unui nou-născut. Deși ajutorul lor poate face ca activitățile să dureze mai mult, aceasta poate oferi copiilor posibilitatea de a interacționa și de a se apropia de bebeluș. 
Dacă copilul tău nu manifestă niciun interes pentru beeluș, nu fi alarmat și nu-l forța. Poate dura ceva timp.
Unele momente, cum ar fi alăptarea, exclud copiii mai mari. Pentru aceste momente, încercă să-i găsești ceva captivant de făcut copulului mai mare, astfel încât să poți hrăni bebelușul fără să fii întreruptă.
Caută momente în care să petreci timp de calitate cu ceilalți copii. Conștientizarea faptului că vor avea un timp special rezervat doar pentru ei care nu are de-a face cu bebelușul va face ca sentimentele de gelozie să se estompeze mai repede și acomodarea va fi mai ușoară.
Reamintește-le, de asemenea, rudelor și prietenilor că probabil copilul mai mare va dori să discute și alte lucruri. Dacă rudele sau prietenii întreabă cum pot ajuta, sugerează-le o activitate distractivă sau ceva special pentru copilul mai mare.
Continuă să-ți duci copilul sau copii mai mari la grădiniță sau la cămin sau ia în considerare înscrierea lor de la începutul anului școlar. E normal să simți puțină vină atunci cân celălalt copil e la grădiniță iar tu stai acasă cu bebelușul dar asta va ușura lucrurile pentru tine și va ajuta la reducerea numărului de momente stresante atât pentru tine cât și pentru copii mai mari. 
 
Gestionarea sentimentelor
Schimbările pe care le poate aduce un nou membru al familiei pot fi reale încercări pentru ceilalți copii mai mari.
Încurajază-i pe copii mai mari să vorbească despre sentimentele pe care le au în legătură cu noul copil. Preșcolarilor le poate fi greu să-și exprime sentimentele așa că nu surprins dacă el sau ea va căpăta un comportament ciudat. Dacă o face, nu te abate de la regulile stabilite dar încearcă să înțelegi motivul care stă în spatele comportamentului său. Ar putea fi un semn că are nevoie să petreacă mai mult timp alături de tine, dar nu uita să clarifici faptul că, deși sentimentele sale sunt importante, ele trebuie exprimate în mod corespunzător.

Comentarii

Pentru a putea comenta te rugam sa te Autentifici sau sa te Inregistrezi.