Nu ne educăm doar copii, educăm toate generațiile care vor urma

   

             

                 Toți păstrăm în noi ceva din cei ce au fost. Fie că vorbim de zâmbetul bunicii, de ochii străbunicului sau de fricile stră-străbunicilor noștrii care au rămas in genele noastre zeci sau poate sute de ani si se manifestă în noi sub formă de fobii. Putem vorbi de fizic, de psihic sau de gene, în toate aspectele existeneței noastre păstrăm ceva din cei ce au fost înaintea noastră, conștient sau inconștient, le purtăm sentimentele, traumele, trăirile. Da, ducem mai departe tot ce au fost ei împreună cu tot ce suntem noi fiind împletituri genetice unice ale trecutului cu prezentul.

                Dar ce putem spune despre valorile, principiile si ideile lor? Le ducem si pe acestea? Da, le ducem si pe acestea cu noi si ne influențează profund fiecare aspect al vieții. Imităm inconștient tot ce ei au făcut si credem în tot ce ei au crezut. Ne creștem copii după tiparul în care am fost crescuți noi, bun sau rău, felul în care ne-au crescut e felul în care ne creștem copii. Unii dintre noi conștientizăm, la un moment dat malformațiile educației pe care am primit-o si încercăm să ne corectăm, alții inconștient, duc mai departe același tipar șubred. Totuși nu putem pune în discuție intențiile celor ce, limitați fiind își cresc copii după un tipar strâmb; o fac din iubire, inconștienți fiind de efectele acțiunilor lor dar ăsta e un subiect pentru o altă zi.

                Știm, nu ne place să ni se spună cum să ne creștem copii sau că uneori greșim iar noi, echipa Showlandia, credem cu tărie că există o mulțime de moduri bune în care ne putem crește copii. Îmbrațișăm multitudinea formelor de partenting si le respectăm pe fiecare în parte; în calitate de părinți ne-am ales fiecare un alt stil și am învățat să ne respectăm deciziile unii altora. Scopul site-ului nostru nu e corectarea stilurilor de parenting sau implementarea unui stil nou. Nu, scopul principal al site-ului nostru e crearea unei comunități ai cărei membrii se respectă și se susțin. Vrem ca împreună să putem învăța si evolua, vrem ca experiențele pe care le trăim în sălile de spectacole să nu se termine acolo ci să continue în viața de zi cu zi. Vrem să facem în permanență schimb de idei spre modelarea în mod armonios a copiilor noști dar și al tuturor genereațiilor care vor urma și care ne vor purta mult după ce nu vom mai fi.

Comentarii

Pentru a putea comenta te rugam sa te Autentifici sau sa te Inregistrezi.